În tren doamna brună stătea la fereastră
Şi privea mirajul ţărmului discret
Peste care toamna roşu violet,
Parfuma cu brumă, Dunărea albastră

Am rămas pe gânduri măcinând tăceri
Când mijeau în jururi flori de chihlimbar
Şi treceau prin aer oamenii de var
În poieni abstracte îngropând averi,

Timp în care două lacrimi de mărgean
Curg pe-obrazul doamnei brune de la geam