Descriere
FizioKinetoterapia este un tip de gimnastică medicală, care înseamnă, etimologic, terapia prin mișcare
Kinetoterapia face parte din medicină fizică și studiază mecanismele neuromusculare și articulare care îi asigură omului activitățile motrice normale. Are la bază mișcarea efectuată prin programe de recuperare medicală bine structurate, ce au ca scop refacerea unor funcții diminuate.
Programele de kinetoterapie sunt special concepute ținând cont de constituția pacientului, vârsta, afecțiunea pe care o are, tipul de activitate pe care îl desfășoară, stadiul de evoluție a bolii, existența altor afecțiuni.
În cadrul programelor fiecare pacient este abordat individual, beneficiază de supraveghere specializată din partea unui kinetoterapeut.
Din punct de vedere al pașilor care se efectuează în vederea aplicării cu succes a kinetoterapiei, un specialist va folosi următoarea abordare:
- Evaluare inițială amănunțită a pacientului
- Elaborarea unui program de recuperare/profilaxie specific
- Efectuarea cu regularitate a ședințelor de kinetoterapie
- Îndrumarea pacientului să efectueze lucru individual în afara ședințelor
- Reevaluare periodică pentru a putea monitoriza rata de progres și a ajusta constant programele de recuperare folosite.
Obiectivele Tratamentului Kinetoterapeutic
Principalele obiective ale tratamentului kinetoterapeutic sunt următoarele:
– Corectarea posturii și aliniamentului corporal
– Creșterea mobilității articulare
– Creșterea forței musculare
– Creșterea rezistenței musculare
– Creșterea coordonării, controlului și echilibrului
– Corectarea deficitului respirator
– Antrenamentul la efort
– Reeducarea sensibilității
Din punct de vedere al eficienței, kinetoterapia reprezintă un adjuvant major în promovarea unei stări optime de sănătate în rândul populației.
Atunci când se vorbește despre kinetoterapie, prima referire ține în mod direct de latura de recuperare medicală având în vedere afecțiuni precum:
– Accidente
– Fracturi osoase
– Entorse și luxații articulare
– Boli degenerative precum gonartroza și coxartroza
– Afecțiuni ale coloanei vertebrale, precum herniile de disc
– Afecțiuni neurologice
Pentru detalii si programari, va rog sa ma contacti prin email sau pagina Facebook.
Detalii
- Locație / Regiune NEWHAM
- Categorie listare Fizioterapeut
Contact
- Persoana contact Daniel
Vaduva Fanita
• 24/04/2023Bună ziua as dori un nr de contact va rog
ROLO!
• 29/04/2023Salut, contact pe email sau pe pagina Facebook.
Frincu Alexandra
• 01/08/2022Buna seara am si eu o problema cu coloana si as vrea sa iau legatura cu dumnevoastra
ROLO!
• 01/08/2022Salutare Alexandra, pe Daniel il gasesti pe pagina Facebook sau la adresa de emailphysiodaniel@yahoo.com
Dan Badea
• 04/06/2022Hi Daniel i need to help me.to escape about my problems back paint neck paint i can not twist very well please i need your help thanks
ROLO!
• 01/08/2022Hi Dan, you can contact Daniel at physiodaniel@yahoo.com or his Facebook page.
TRIMITE EMAIL
PROMOVEAZA pe ROLO!
OFERTA - Inscrie Servicii Valabile 12 Luni, Cu Un Cont Gratuit.
Poti sa relistezi cand pachetul de promovare expira.
Raspunde la mesaje email sau telefon si vinde sau promoveaza usor online in UK.
+ADAUGA ANUNT
SERVICII PROMOVATE
ANUNTURI LONDRA A-Z:
BARKING • BARNET • BASILDON • BRENT • BROMLEY • CANNING TOWN • CROYDON • DAGENHAM • DARTFORD • EDGWARE • ENFIELD • HARROW • HENDON • HUNSLOW • ILFORD • KILBURN • LEYTONSTONE • NEWHAM • PLAISTOW • REDBRIDGE • ROMFORD • STRATFORD • WALTHAMSTOW • WEMBLEY • WILLESDEN
ANUNTURI UK A-Z:
BASILDON • BIRMINGHAM • BLACKBURN • BRISTOL • COVENTRY • ESSEX • FELTHAM • HARLOW • HATFIELD • HODDESDON • LUTON • LEEDS • MANCHESTER • MILTON KEYNES • NOTTINGHAM • NORTHAMPTON • PLAISTOW • LIVERPOOL • SLOUGH • STANMORE • TAMWORTH • WOKING